Toată lumea s-a
prins. Se vede de la o poştă! Clar ca lumina zilei. Sare-n ochi şi dacă dioptriile sunt groase ca
şi fundurile sifoanelor ceauşiste. Alea de sticlă, nu alea de securitate. Şi nu
funduri, ci sifoane. SIFOANE! Adică alea ce dădeau apă lui Ion sau Gheorghe, nu
alea care-i băgau la apa pe cei doi. Dar să revenim…. Deci este evident. Buba
neagra a sistemului sunt profesorii. Tumoarea ţării coace datorită dascălilor.
Ei duc ţara pe râpa, după cum bine au remarcat deunăzi prin tramvaiele urbei
două gospodine. Cu o minte ageră, mare şi făloasă de-l făcea negru de invidie
şi pe blodu’ de Barack Obama. Cât despre cele două surate… ştiţi dvs.
stimabililor... PROTOTIPURILE! Atotştiutoare de scara blocului. Ţaţe
intelectuale. Şmechere de cartier. Radio şanţ. Profesoare - sper să nu le jignească asocierea - de
bârfologie. Şi zic izvoarele de
înţelepciune protourbană şi preorăşenească, adică tănticuţele: Cadavrele, ăsta… cadrele didactice (errata mea proprie şi
personală!) merită să vadă cum este la sapă. Adică la
muncă, nu la tăiat frunze la câinii care pasc prin apropiere. M-au luminat! Nu
mă mai interesează dacă gospodinelor le-a plăcut şcoala de le-a prins
aniversarea a 22 de ani într-a patra “D”. Nici dacă citesc la greu cărţile de
şeptic şi de popa prostu’. În toată tărăşenia important este mesajul, soluţia
muierilor. Sapa, nu mapa zic ele! Şaibă şi patent, nu ascuţitori şi pixuri!
Deşteptele curcubitacee au găsit soluţia. De altfel, au depistat-o şi ăi de
sus. Susul teluric. De jure, ca de facto ăi
de sus se cred altundeva… Jucători prin altă ligă. Nu liga muritorilor
ordinari. Da’ sunt mai radicali ca şi gospodinele. Munca cu (cacofonie aproape
involuntară) târnăcopul nu este suficientă. Spargerea acestor grupuri
infracţionale, infracţioniste şi chiar infracţionaliste, care au distrus
Renelul, Penelul, Benelul şi ce o mai fi fost pe vremuri se face prin măsuri
drastice. Prin strângerea la maxim a şurubului şi a gâtlejurilor profesorale aşişderea. Până se
strică şi şurubul şi gâtlejurile. Şi deja se acţionează, fiţi liniştiţi. Că
peştele de la cap se împute - mă scuzaţi
şi dvs. domni miniştrii, secretari de stat, ştabi de toate culorile şi ce-ţi
mai fi acolo la înălţime - dar se curăţă de la coadă. Perfect adevărat! Am
înţeles-o şi simţit-o pe pielea din subordine. După merit. Mă dau în vileag.
Este timpul autocriticii constructive. A autodemascării. Ca la Piteşti Atunci
era nevoie de omul nou, acum este nevoie de un profesor nou. New Prof. Şi la Arad trebuie o spălare
în stil modern de creiere. Cerebele dăscăleşti. Care nu sunt chiar aşa de arse,
prăjite, fripte şi fierte de la muncă! Personal nu merit aşa ceva. Mă refer la
spălare de scăfârlie. Sunt receptiv si cooperant. Aleg calea autocritici, a
destăinuirii, a mărturisiri. Aşadar încep autodemascarea: nu demult “ajut” un
elev sa intre mai repede în clasă, ca să nu ne prindă miezul nopţii în
recreaţie. Chiar dacă nu dorea să intre în clasă înainte de miezul nopţii, nu
contează. Ajutorul este ajutor. Trebuiau nascaiva mulţumiri, nu de exemplu
referiri porcoase la toţi strămoşii mei de la Menumorut încoace. După cum
spuneam ăta micu’ nu apreciază gestul.
Spre ghinionul meu şi-a dat seama că l-am împins, adică l-am lovit, adică
maltratat, devenind suspect de tentativă de crimă, adică omor involuntar cu
premeditare. Sensibilul nostru biped din clasa primatelor mă pârăşte pe la tot
felul de instituţii. Pe capul meu vin urgii şi invazii de comisii de la
primărie, prefectură miliţie, serei, protecţia copilului etc., etc., etc. … am
numărat vreo cinci. Restul nu au mai fost monitorizate. Eram bandajat la mâna
stângă şi bine înnodat la şireturile adidaşilor. Protecţia copilului a venit
pentru că băieţelul abia împlinise 17 ani, 11 luni şi vreo treizeci de zile.
Deci minor! Unul aproape cu un cap mai înalt ca mine. Depăşea plopu’… sau
dopu’… adică plopu’…. pardon dopu’…. Gata! M-am hotărât, aleg plopu’. Pentru că
se zicea că şi eu eram în plop şi arborele-n aer. Poliţia cu
declaraţii….mascaţii nu au venit. Le-o fi fost frica! Sau speriat săracii… Dacă
are ăsta cine ştie ce tanc la el şi-or fi spus ei… Cea mai tare apariţie a fost
însă din partea unei comisii speciale. Nu dăm nume de instituţie, că nu beau ca
să mă ajute la curaj. Rog însă pe toţi colegii de breaslă să se ridice în
ultimele două picioare, să salute milităreşte, să rostească un bogdaproste,
urmat de un sarumâna şi să finalizeze
cu un să trăiţi. Breslaşii mei vor
citi restul articolului în picioare. Aşa! Mulţumesc. Deci vine comisia să
urecheze lupul, adică pe subsemnatul, şi să salveze mielul, adică pe blajinul
elev. Lupule, lupones cel rău şi hain ai vrut să-l haleşti fript pe bietul
berbecuţ săracu de el…. Mdaaaaaaa…
horcăii eu speriat ca o vrăbiuţă-n discotecă. Discotecă de ţară. Cu clientela
mangă! Comisia mă informează că sunt prea nostalgic. Că l-au împuşcat pe nea
Nicu Ceauşescu. Că s-au dus vremurile de tristă amintire, când un profesor
scotea pe interval trei-patru bucăţi elevi/zi. Că în democraţie elevul este
sensibil, ocrotit de lege, protejat de mama, tata, unchiul, mătuşa şi tot
neamu’… că dacă nu-mi convine pot îmbrăţişa cariera de tractorist. Că pot spune
alavistababy din mijlocul tarlalei cu
căpşuni din Spania. Că deviaţionismul doctrinar şi ifosele totalitare nu sunt
apreciate de mai marii noştri. Că figurile nu, că fiţele nu, că… Am înţeles!
Disciplina proletară a supravieţuit. Că de fapt ascultarea fără a mârâi este
nemuritoare. Sau până dau eu ortu-popi nu experimentez altceva. Cert este că
mi-am băgat minţile în cap. O sa fiu mai democrat ca Pericle. Omul nou a fost
construit. Profesorul democrat zace în mine. Gospodinele sa trăiască o mie de
ani şi să alerge 10 kilometri pe zi cu raniţa de zece kile în spate. Iar
comisia să prindă mileniul patru şi să
moară sănătoasă tun. Că m-au luminat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu