luni, 16 martie 2015

Votaţi-mă pe mine!




Mă întâlnesc după primul tur de scrutin cu “X”-uleasca, o duduie impacientată foc, pedelisto-acelistă până-n măduva oaselor…
- Ai văzut!? se stropoşi ea la mine.
- Păi … ce să văd… mormăii eu timid şi vinovat de parcă m-ar fi prins cu buzunarele pline cu conserve de peşte şi parizer în ABC în Germania.
- Cum ce? Cum ce? Ce fac în ţara asta HOŢII, BANDIŢII, TÂLHARII, urlă ea la mine. Înghiţii în sec şi mă uitai pe furiş în spate care nu cumva vreun interlop să-mi facă felul şi să plece cu gâtul meu cu tot fără să mă anunţe.
- Ce fac? întrebai speriat, cu o voce tâmpă. Mare greşeală din partea mea să întreb asemenea prostii. Femeia se umflă ca o gogoaşă înfuriată şi-mi explodă în faţă. Hait, îmi zisei, asta moare. Face apoplexie! Puşcăria mă mănâncă. Omor din culpă cu toată premeditarea… Nu a fost, ca norocul, aşa. Doamna se mulţumi să mă săpunească straşnic, explicându-mi că Ponta, trăsni-ar ochelarii când îi are pe nas (remarca doamnei…), împreună cu pesedeul, a delapidat autostrada, a şutit Senatul cu senatori cu tot, a furat bătălia de la Vaslui a lui Ştefan cel Mare, cu tot cu Ştefan cel Mare, a poluat încălzirea globală şi se pregăteşte să fure revoluţia poporului sudanez, ca să nu o aibă în palmares doar pe cea din 1989… Îmi explică, ajutată de un metru cub de precipitaţii, că sunt un zevzec, care nu are habar că Iliescu merge la cazane în iad, iar pe Ponta n-o să-l primească nici măcar acolo. Bine-nţeles, m-a informat că Băsescu este cel mai mare român de la Dromichaites încoace, că dacă nu-l votez pe Iohannis o să crap de foame, iar Angela Merkel nu o să-mi dea o para chioară, precum şi că cearta lui Băsescu cu Blaga este trecătoare, la fel ca diareea. Observă maliţioasă în final că-s greu de cap şi că habar nu am de politică.
- Bă, Sala, eşti un ignorant! Îţi meriţi soarta. Din cauza celor ca tine ţara este cum este, vociferă dezamăgită, urându-mi să mă spânzure pe mine primul pesediştii dacă ajung la OS. Peste câteva zile dau nas în nas cu “Y”-culescu, pesedist înrăit.
- Ce zici, mă întrebă după ce vorbisem de cartaboş, jumeri, Budha şi sumo.
- Ce să zic … rostii circumspect să nu păţesc ca tura trecută.
- Ai văzut mafioţii şi escrocii cum sug sângele poporului, @#$%%^^&*()!@#$%^^+& de porci.
- Care-s ăia, zisei curios să ştiu cu ce vampiri să nu mă pun rău.
- CUM CINE, CUM CINEEEEEEEEEEE, se enervă amicul meu, de-i tremurară bretelele de furie. Băsescu şi gaşca lui de nenorociţi, cu Iohannis, cu …. (a se citi gospodina -n.a.) de Udrea, cu frate’su Mircea, cu Blaga, cu Bercea Mondialu’, cu peneleul şi cu Falcă. În cele din urmă omul nostru s-a prins că-s varză la politică….
- Tu, Sala, nu ştii care-i şmecheria cu autostrada …
- Mmmm… nu, recunoscui fără de entuziasm.
- Habar nu ai de afacerile din Arad şi că suntem datori vânduţi.
- Nu, n-am!
- Nici nu ştii de lupta lui Ponta cu mafioții ăştia. Tu nu vezi că se strânge lanţul!? Toată şleahta o să ajungă colegi de palier cu Mirciulică. Curăţă PSD-ul ţara de hoţi… Văzându-mi privirea cu tentă cretinoidă, omul intră la bănuieli.
- Tu, Sala, cu cine ai votat? grăi încruntat.
- Cu Ponta și cu PSD-ul – mă grăbii să plusez fericit, făcându-mi cruce de trei ori cu limba ca să nu-mi plesnească pancreasul – doar n-oi vota cu SLG-ul, adica LPS-ul, ăştia …. remeneul, pardon, KMJ-ul ….  Mă adunai şi strigai triumfător: ACL-ul!!! Să-mi crească părul de trei metri dacă am votat cu ACL-ul.  Să nu mă mai vezi de flori!
- Bineeeeeeeee…. zise amicul meu plescăind superior, cu un aer paternal îngăduitor. Văd că nu ştii care-i treaba. Fii atent şi bagă la cap ca să nu mori prost şi dă-le pe feisbuc: Ordonanţa aia a fost dată ca să-şi umple Băsescu şi Iohannis buzunarele, Udrea este pe felie cu sora lu’ mătuşa lu’ Bercea Mondialu’, aia nemăritată, iar Predoiu este hacker pe net. Treaba asta PNL + PDL este făcătură pentru inculţi, ca să facă ţara juma-jumi… Cert este că omul nostru m-a lămurit vreo oră că Ponta este ultimul bastion al dreptăţii şi că Ioanea neamţul o să fure ţara şi o să o închidă în alea şapte case. Da, dar teoriile instructive se anulează reciproc. Plus cu minus fac zero. Fără aluzii porceşti … Dacă ăştia’s nulităţi simpatice, iar marii oameni Diaconescu, Vadim, Funar  etc. n-au fost votaţi decât de familiile lor şi au ieşit din cursă, mie cred că îmi rămâne ca soluţie doar Vlad Ţepeş. Nu ştiu sigur dacă o să candideze. Aşa c-o să mă votez pe mine. Sunt plin de calităţi. Cânt în baie cu aşa patos de plânge vecinul de sus două-trei ore când mă aude. De  furat nu am furat nici o flotă sau întreprindere. Nu am avut de unde. Am furat nişte porumb pe vremuri, da’ asta nu se pune. Era pentru porcine, nu pentru mine. De băut nu beau decât apă de la robinet, că-mi place clorul la nebunie. Ce mai, sunt prea perfect. Votaţi-mă pe mine…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu