miercuri, 6 mai 2015

Sunt cu DIGI!




Mă mai holb și eu pe la tembelizor. Văd reclamele cu Belgravistanul, cu Digi mobeeeeel, cu Craioveanu și cu călugărița aia răspopită, cu Nema Dobânda și mă hotărăsc… Gata! Vreau și eu milioane de minute și convorbiri gratis cu toată lumea. Inclusiv cu lumea cealaltă. Trec la Gigi sau Digi ăsta. BUUUUUUUUUUUUUUUN… Nu prea mă pricep la mobile și la clasificatrea extratereștilor pe grupe de vârstă, așa că abonamentul vechi al telefonului nu era trecut pe mine. Sunt un proprietar d-ăsta ascuns... De CIA, de KGB și fosta Stasi. Nu mai contează! Trec pe Digi. Sunt anunțați rivalii că las barca precum un trădător să se scufunde fără mine și că mă duc pe apa Sâmbetei cu acest Titanic al telefoniei mobile. Gata! imi frecai eu mâinile de bucurie. Ajung milionar în minute de-a moaca... Naiba știe însă cum s-au prins ăștia răniții în lupta cu Digi că-s mai naiv, mai credul, mai bolovan și că o cunosc pe proprietara în acte a abonamentului, așa de tare că de facto telefonul este al meu. Primesc un telefon: Bună ziua.... sunt Paraschiva Cocomârleanu... sunte-ți premiat cu premiul cel mare 234.000.000.000 de minute gratis pe zi ..... nu meritați să existați dacă pierdeți oferta... noi ținem la abonații noștrii, nu ca alții ... să mor io dacă vă mint....  cum adică să vă gândiți... credeţi că sunteţi la piaţă?!?... știm că abonamentul nu-i pe dvs... ați spus Da... la noi un Nu mârâit este un Da imens de uriaș de de mare... hai să vă reactivăm pentru scurt timp oferta... revenim noi să vorbim și cu cine-i în acte... sunați la numărul pe care îl trimit prin mail... de fapt de ce să mai sunați, oferta s-a reactivat... mergeți la Biserică să mulțumiți pentru noroc... Comedia s-a derulat ulterior. Oamenii ăia s-au atașat așa tare de mine că nu mă lăsau să plec. Pe principiile că AM ZIS, AM ZIS! și CARAMELE, CARAMELE CE SE DĂ NU SE MAI CERE, nu mai conta că-n acte era altcineva. La telefonul dat de combinatoare nu mai răspundea numai robotul de serviciu, exploatat la maxim pe trei schimburi. Robotul ăla săracul nu mai mergea acasă la familie. Tot acolo era să-mi frece mie nervii. Dragostea și aprecierea de care mă bucuram era așa de mare că am sunat, la reclamații și la departamentul de înjurături și telenovele gratis, de mi s-au cariat măselele. Îmi era frică să nu ratez Nema dobânda... Vreo lună s-au dat accidentați, ca să nu divorțez de ei. Parcă-i auzeam: degeaba urli, dacă tu nu ne vrei tu, noi te vrem! Până la urmă am scăpat din capcană. Sunt pe cai mari la superofertă. Mă întreb însă cum scap de Digi când o să vină concurența cu o ofertă hipermega, care cuprinde o ciorbă de-a moaca și pilaf de pui, în fiecare zi, plus un leu pe săptămână pentru o cafea, pe lângă anii lumină de convorbiri nonstop cu telefonul închis și chiar fără de telefon. Deja îmi fac strategia. Într-un an vine concurența peste mine. Simt după reumatismul de la degetul mic și apa de la mandibulă că se schimbă vremurile. Baftă și vouă cu strategiile! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu