Tineretul din ziua de azi și halena

Ăștia micii, tineretul din ziua de azi, socializează altfel. Mai precis se strâng ciorchine la o masă și ticăie pe tabletă. Unul lângă altul ca o mare familie. Una mută. Sau cel puțin amuțită. Nu-i miști nici cu buldozerul când se pun la pian, pe tastări. Stau cu scăfârliile în jos, de parcă-s discipoli de-ai lui Budha. Oricum la drept vorbind, ce să vorbească? Vorba lungă sărăcia omului. Tăcerea e de aur. Mutul este automat un om bogat. Că mutu’ rupe căputu’! Tace și face. Și în fond de ce să își obosească mititei, dragii de ei, limbile și să își forțeze gâtlejurile. Dacă are ceva cu colegul lui de la masă îi trimite mesaj. Indiferent că-i binecuvântare sau înjurătură. Stau pe net mai bine ca pe hemoroizi. Maturii îi blamează... Personal țin cu ei. Mamă ce mă enervam pe vremuri când îmi cântau bătrânii refrenul cum că tineretul din ziua de azi nu-i bun de nimic... Da de nimic! Așa îmi chiorăiau mațele de nervi de mi se strica bicicleta. Hurducăiam printre dinți vrute și nevrute, că nu îndrăzneam să-i blagoslovesc cu glas tare. Riscam șuturi în spate și scatoalce peste urechi. Plus că aveam și bonus. Pâra la tata, care îmi explica cum stă treaba cu centura lată ca mijloc eficient de pocăință. Așa... pentru obrăznicie. Da’ tot nu mă lăsam. Le ziceam și eu ălora cu barbă sură. În gând... Mânca-v-ar strechea... Dacă mergeți la cimitir, vă aduc eu bițiglele... Nu are rost să mai veniți înapoi, că vine Moartea după voi pe acasă și o puneți pe drumuri degeaba... Nu mai muriți odată?!? Acolo sub pământ să stați până vă chem eu la fotbal. Azi mâine vă trebuie propte ca să vă faceți nevoile și voi vă dați mari, vociferam indignat în sinea mea. Era conflictul dintre generații. Veșnic deschis precum burta săracului la sarmale gratis. Nuntă, mort, campanii electorale... tot sărmăluțe se cheamă.  Așa și cu conflictul ăsta nenorocit. Parcă-i aud: Numa’ fotbal știți! Putori infernale... Dă nimic nu vi-s buni. La sapă cu voi, la lucru, le depănușat... Nimic nu știți! Cireașa de pe tort era un apoteotic DEEEEEEHHH... pe vremea mea era altfel de lume... După care auzeam de respect, de ascultare, de câte și mai câte de-mi doream din tot sufletul niște șuturi ca să scap mai repede și mai ușor. Uram expresia Tineretul din ziua de azi, și filozofia de după. De fapt cursul de integrare socială, presărat cu înjurături deocheate, în care ți se amintea de origini la fiecare frază... Mă gândesc că grozav trebuie să-i plictisească și pe ăștia mici de azi teoriile bătrânești din ciclul Pe vremea mea... eheeeeheeeee... oamenii, muierile, poluarea, ciorba de fasole, sâmburele din vișină și oul de găină erau altfel... ȘI HALENA ERA ALTFEL. Azi suflă unul pe tine de cazi jos și mori. Pe vremuri nu mureai deloc... Juniorii stau și ascultă povestirile despre lumea aialaltă. Cred că se plictisesc în așa hal, că nu sunt în stare nici să gândească ceva de rupere de peroneu și femur cu tot cu tibie la adresa noastră. Își zic probabil Băăăă... ce depășit îi ăsta săracu... Mai trăncăne mult? Trebuie să intru și eu pe net. Îi mai ascult maxim o oră inepțiile și plec. Poveștile nemuritoarea nu mai au trecere la copii. Alte vremuri pentru ei nu-i decât o istorioară pe care o ascultă când pică netul.  Ca să nu adoarmă. Practic istorisirile noastre moralizatoarea au același efect ca și vitaminele injectate  mortului. Oricâte ar fi de multe beneficiarul nu le recepționează pentru că-i într-o altă lume...