Avem ce avem cu Rusia și cu rușii. Ni-s
dragi rău drăguții de ei. Sau mai bine drăcuții. La sondajele de opinie în care suntem întrebați cum stăm cu iubirea rușii au
ultimul loc asigurat.Uite aici o dovadă în acest sens, ca să nu-mi săriți în
cap că aș fi rasist: http://www.timisoaraexpress.ro/stiri-nationale/3-din-4-romani-considera-rusia-ca-fiind-cea-mai-antipatica-tara-din-lume_17172
Bine… și pe ultimul loc trebuie să fie cineva. Spun asta ca să nu se supere
vreun Ivan pe mine. Poate îl umflă plânsul pe un fond de sensibilitate ridicat
cu ajutorul votcii. În fine… Nu cred că o să decedeze vreunul de necaz și de
obidă. Pe firul explicațiilor nu poți ajunge decât la Stalingrad. Loc unde
rușii ne-au tras o bătaie soră cu moartea. Armata Roșie a trecut prin noi
precum prin brânză. Suntem din mămăligă! Fricoși și căcăcioși, vă aud parcă urlând.
Explicație simplă. De spus când ți-e somn, ca să nu îți mai bați capul cu prostii. Mdaaaaa…
dar parcă lucrurile nu-s chiar așa simple. Dintre toţi aliaţii Germaniei la
Stalingrad românii au fost cei mai mulți. Mulți și trei la kilogram… dar tot mai grei decât alții. Verii italieni
(Armata 8) au fost nimiciţi de sovietici într-o a doua ofensivă, numită „Micul Saturn“, rușii mierlind aproximativ 80.000 de
oameni. Ungurii (Armata 2) din 250.000 de oameni au mai rămas la ieşirea din
iarnă cu vreo 40.000 de soldați. Deși aveau cele mai trăsnet trupe ale lor
rușii i-au pus cu botul pe labe în câteva zile. Italienii au rezolvat-o pe
alocuri pașnic: batalioane întregi s-au predat fără să tragă un singur foc de
armă. Ce rost avea să risipească gloanțele? Economi, nu ca alții. Zgârciți fie
că este vorba de bacșiș, fie că vorbim de cartușe.
Unde tată să reziști?! Fiecare
divizie românească era obligată să acopere un front de 20 de kilometri. Adică
soldatul Ion trebuia să fie bun de fugă ca să ajungă la Gheorghe ca să-i tragă
un șut în spate că i-a furat conserva sau să-i ceară o țigară. Am impresia că
românii erau cam rari. În plus aveau niște arme antitanc eficiente la bătaia cu
cartofi. Stricați! Tunuri antitanc de 37 mm, trase de cai, erau poreclite de ruşi bătaie
la uşă. Proiectilele valahe puteau doar zgâria blindajul tancurilor
T-34. Parcă-i văd pe ai noștri cum se înfoiau în pene când distrugea vopseaua
de pe tancurile sovietice. Uraaaaa… uite
mă că s-a dus vopseaua de tot! Ajunge la vopsitorieeeeeeee!!!!! Același Beevor ne informează că la un moment
dat principala
formaţiune română care mai lupta efectiv la vremea aceea era Grupul Lascăr.
Acesta era format din rămăşiţele Corpului 5 armată, adunate de curajosul
general-locotenent Mihail Lascăr, după ce fusese izolat între două mari atacuri
cu blindate sovietice. Lascăr, care fusese decorat cu Crucea Cavalerilor la
Sevastopol, a fost unul dintre puţinii ofiţeri superiori români pe care
germanii l-au respectat cu adevărat. Până la urmă românii lui Lascăr
s-au predat. După lupte sălbatice şi mai multe ultimatumuri respinse. Izolați
și fără de muniţie! Exact ce trebuie ca să o iei pe cocoașă în război. Naiba știe
ce i-au dat sovieticii lui Lascăr de a devenit comunist. Generalul avea să se
întoarcă în țară la 1944 cu Satana de mână. Adică pe tancurile diviziei „Tudor
Vladimirescu“,alcătuită de sovietici din soldaţi români luaţi prizonieri. Lascăre...
erai azi brand național dacă nu te stricai de cap cu alde Lenin și Stalin. Ți-o
spune mandea!
După Stalingrad românii s-au luat la bătaie cu
nemții. Bătaie de cârciumă, cu pumni picioare și capuri în nas. Cert este că trupele germane, neştiind nimic
despre pierderile româneşti, îşi acuzau aliaţii că provocaseră dezastrul
fugind. Au avut loc numeroase incidente neplăcute între grupuri de soldaţi din
ambele părţi. În Wolfsschanze
(Bârlogul lupului), Antonescu și cu Adolf era să se ia de cap și ei. Nu mai
contează! Contează că la Stalingrad rușii au putut să se de-a eroi. Cu noi! Era
mai simplu pentru toți dacă românii rămâneau de cacao. Au fugit ca potârnichile speriate, ar fi decretat rușii și cu asta
basta. Partea proastă este
că fostul general al Wehrmachtului Hans Speidel, ajuns sef al Statului Major
NATO, strică apele. Când a fost întrebat care au fost cei mai buni soldați
din cadrul aliaților Axei, italienii, finlandezii, croații, ungurii etc. ce credeți că zice frițul nostru: Nici unii. Românii. Dați-le niste
ofițeri de treabă și sunt cei mai buni soldați pe care îi puteți avea.
Alt general german, Heinrich Kreipe, a fost provocat de către un ofițer
britanic -probabil cu capul plin cu
bere- să-i numească pe cei mai buni luptători dintre aliații germanilor: A,
românii desigur. Au fost neînfricați în atac și dacă trebuiau să apere o
poziție erau ca niște câini de pază! Rezistau uneori până la ultima suflare. Hmmm… ce interes
or fi avut nemții să mintă? Cred că i-au
mituit ai noștri ca să ieșim cu fața curată după papara de la Stalingrad. În
fond soldatul din glorioasa armată rusă a luptat, îmbrăcat în pielea goală și
cu mâinile în buzunare, cu 20 de români odată. A! Valahii aveau fiecare două
tancuri și un avion la ei, plus o măciucă. Mă refer desigur la bâta ciobănească…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu