luni, 4 aprilie 2016

Ne naștem goi, uzi și flămânzi, urlând de durere și frică. De abia după aceea lucrurile se înrăutățesc!



       Dalai Lama mi-a dat temă de casă. Nu-l credeam chiar așa. Îl știam om bun. Nu unu d-ăla ce provoacă stres omului. Îl întreabă un curios cu gura mare ce îl surprinde cel mai mult la umanitate, iar Dalai ce credeți că zice? Omul! Deoarece îşi sacrifică sănătatea pentru a face bani, apoi îţi sacrifică banii pentru a recupera sănătatea; Apoi, este nerăbdător să vină viitorul, încât nu trăieşte prezentul, rezultatul fiind că nu trăieşte nici în prezent, nici în viitor, trăieşte ca şi cum niciodată nu o să moară, şi apoi moare fără să trăiască niciodată, cu adevărat. Dacă mă încadrez în tipar? Înseamnă că am ceva defecțiuni… 

        Ficatu merge ca pe roate. Dinții nu mă mai dor, că i-am scos pe toți. Cu rinichii și cu pancreasul meu nu mă dau pe toată Nicaragua. Stas! Genunchiul stâng nu se pune. Pot umbla și fără el. Cu capu zic gurile rele că stau c-am prost… O doagă lipsă. Dă-o încolo de doagă stricată. Nu se vede din avion. În fond am făcut o mică întindere la creier. Nimic de luat în seamă. Trece în maxim 60 de ani, cu unsoare de pământ galben. Deci în concluzie dacă ar fi să am probleme, am numai cu nasul. Adevăru-i că atunci când încasez câte una în bornăul din subordine mă cam doare trompeta vreo săptămână. Ce mai, chiar am probleme cu nasul! Grave! Și Dalai zice că mi-l sacrific ca să fac bani. Până acum nu am făcut prea mulți… Trag la mine precum omizile la urșii polari. Și viceversa! Deci îmi sacrific nasul ca să adun mangoții… Mă rog ... leușteanul, cașcavalul, biștarii, lovelele… 
       
        Cert este că după ce umplu congelatorul cu euro și dolari o să-i dau pe la doctori să-mi recuperez nasul. Nu unul cârn și stricat, ci unul sănătos tun. Asta dacă ar fi să-i dau crezare lui Lama. Nasol! Felcerii atât așteptă. Să vină unul bun de jumulit. Iacătă-mă-s! Sunt fatalist. Îmi accept destinul. Însă chestiunea cu viitorul și cu prezentul este mai gravă ca nasul spart. Mă simt! Personal abia aștept să vină vara! Deci în nemernicia mea sunt nerăbdător să vină viitorul! Prezentul s-a dus pe copcă. Ca atare anii ăștia de până acum sunt compromiși. Ca recolta pe ploaie lipsă. Se pare că nu trăiesc. Dar nici pomană nu s-a dat pentru mine. 

       Deși aș prefera, dacă se poate, să fie una din-aia cu fasole și râgâieli după! Cu unsoare curgând  pe colțu gurii în sănătatea celui ce a dat colțu. adică a mea! Dar nu este cazul. Trăiesc deci exist! Cu moartea celui ce moare fără să trăiască niciodată, cu adevărat nu știu cum stau. De ce să mai mor, dacă tot nu trăiesc?!? Nu cred că merit asta. Parafrazându-l pe Creangă… n-oi fi prea deștept, dar când mă uit în jur prind curaj. Deci merit să trăiesc o mie de ani. Sau dacă tot sunt mort, ce rost mai au complicațiile cu spitale, morgă, popă, lacrimi și parastas? Vedem noi după cum stau lucrurile. La revedere! Pe lumea aialaltă…

Un comentariu:

  1. O parere extrem de pesimista despre viata. De ce? In viata trebuie sâ ai macar un tel, un ideal, daca nu viata asa e cum o vezi tu. Nu numai banul conteaza, dar generatiile de dupa revolutie, tinerii, asa considera. Gresit! De aceea nu se pot bucura de lumea aceasta. Nu crezi ca am dreptate? Esti haios, dar am inteles ca faci haz de necaz. La profilul tau nu am vazut mare lucru. Esti pe Faceboke? Oricum, iti doresc o perspectiva mai roz asupra vietii. Speranta

    RăspundețiȘtergere