Se mănâncă rahat cu corectitudine la greu

          Ai un eveniment. Major. Precum sergenţii. Cum ar fi un zevzec cretinoid la Nisa, o uşcheală a sirienilor, o baie turcească de sânge, clanuri interlope de ţigani, ciomăgeli de stradă la fotbal sau cine ştie ce bazaconii ungureşti prin Harghita. Automat vin băieţii la televizor. Şi cum se mai screm ei sărăcuţii! Să explice celor bătuţi în creştet. Cu ciocanul. Şi ceva cuie. Eu am vreo cinci. Îmi stau bine. Mai agăţ de ele câte o haină. Poate d’aia ador imbecilităţile politicienilor, sociologilor sau analiştilor. Mă distrează. Precum moartea pe strigoi. Când îi alergă ca apucata prin cimitir. Vociferând: de vă prin vă iau gâtu' şi vă omor... Prinde orbu, scote-i ochi! Aidoma mă face să zâmbesc şi rahatul lingvistic. Se numeşte corectitudine politică. Auzi băăăăă!!! Să mor io miliardar de nu… Corectitudine politică! Sună mai fain ca sirena marfarului de Vaslui. De la trei jumate seara. Principiu nobil. Nobil de tot. Zice că oamenii trebui să aibă grijă. Nu de capra vecinului, cum aţi crede. Ci să nu care cumva să de-a dracu să se exprime ca proasta-n zi proastă. Adică să ofenseze vreo naţie sau vreo comunitate. Sau vreun trib d’ăla ce îşi face nevoile în copac.

         Nu-i voie! Vorbele ucid. Sunt criminale sociopate agorafobe. Philip Atkinson zice că Folosind scuza de a nu vrea să ofenseze pe nimeni, “Corectitudinea politică” le impune oamenilor să se poarte precum un nebun care vrea să le facă pe plac tuturor. Adică toți trebuie să se comporte precum acel nebun! Clar! Dacă ăsta zice aşa înseamnă că-i un fel de virus. O molimă. Te dileşti. Cu capu’. Dă strechea asta numai în înalta societate. O streche schimbătoare. Ce-i azi bun, mâine-i nebun. Termenii corect politici se strică rapid. Precum salamul cu e-uri. În maxim un an. După care faci ca mine. Adică, cu lacrimi în ochi de jale după nemâncatul cârnaţi decedat, iei altul. Aşa-i şi aici. Şi uite aşa “invalid a devenit într-un timp foarte scurt handicapat, apoi persoană cu dizabilități, apoi persoană cu nevoi speciale. În engleza americană negro a devenit black, apoi afroamerican, apoi african-american.” Grasul, fost obez, azi e doar supraponderal, derbedeul este un elev cu problem de adaptare, bulangiul nu mai e homosexual ci gay,  ungurul e cogeamite maghiarul, ţiganu-i rom sadea, iar românul… habar n-am ce-i. Cu ei! Oricum poţi să-i faci troacă de porci. Nu-i bai. Li şi ni se fâlfâie. Nu sunt minoritari. Ăştia au stomac tare. Maţe de oţel. Înghit orice. Ca atare pot şi eu face mişto doar de români.

          Politicienii şi analiştii şi mama naibi cred că dacă generalizează sunt buni de sarmale. Copţi. Carne proaspătă. Şi atunci nu mai zic ce gândesc nici soacrelor. Vedea-te-aş crepată de moartă hoaşcă bătrână devine Toţi murim decedând prin sucombare creatură dragă… Mai pe româneşte-i zicem şi limbaj de lemn. Ajută politicienii să debiteze tone de bazaconii. Multe şi late. Prostii. Nu-s dăunătoare. Vorba lui Napoleon: În politică prostia nu e un handicap. Bogdaproste. Mă ajută. Când dau în depresii zic şi aici ca Ion Creangă: Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Eu mă uit în jur la TV. Şi înjur. De bucurie şi veselie. Nu mai zice nici unul ce crede. Despre musulmani, arabi, unguri, români… De fapt nu mai zic nimic. Autocenzură. Toţi sunt corecţi politic. Blabla-uri de îngheaţă ecranul. Ăştia nu mai ştiu nici ei ce cred cu adevărat. Spun lucrurilor pe nume doar când cumpără ciuperci, lipici şi compot. Altfel pălăvrăgesc verzi şi uscate corecte politic. Cu creieruţele lor minuscule şi spălate cu detergenţi de rufe ne spală şi nouă cerebelele. Libera exprimare este moartă-coaptă. Marxismo-fascism vocal. M-am adaptat. Am conceput un dicţionar de sinonime. Ca să nu jigneşti. Dacă ne aruncă bunăoară arabii-n aer ştii ce mişto poţi să explici? Sau dacă te tâlhăresc vreo doi prin tramvai? Ori de te-n jură cerşetorii de mamă prin Viena ori eşti făcut valah spurcat la tine-n ţară? Nu faci nici un sensibiluţ să plângă ofensat. Nici o religie, nici o naţie. Aduceţi banii că de restul mă ocup eu…