luni, 5 septembrie 2016

Doi Boi!



          Boia ăsta-i cel mai mare istoric. Mă închin. Umil precum baba-n fața ditamai primarului. Odă acestu-i titan. Iorga este o furnicuță pe lângă acest elefant. În trompa lui Boia se află adevărul absolut. L-a confiscat și îl deține. Numai el! Basarabia nu e România! Zice Bou. Adică Boii. BOIA!!! Pardon... Mă gândeam că-s doi. L-am pus la socoteală și pe alcoolistu de ambasador american de la Chișinău. Ăla săracu bănuiesc că vorbește la comandă. I-o fi zis: Bă țâcă! Mergi la moldoveni și zici ce trebuie. Ai înțeles? Marș fraiere și învață discursu. Pe de rost! Că de nu, te transfer la ședințe de cartier. De emigranți! O fi fost Putin sau Obama… nu contează. Prostu satului a zis-o: Moldovenii nu-s români. Ambasador Pettit… mic ai fost, nimic vei rămâne! Pari prea prost pentru începutul de mileniu. În fine… Ca să nu o mai lungim, mărturisesc spășit că de asta m-am încurcat cu pluralul. 

         Deci nu ești singur, maestre Boia. Floare a României și Cugetător al Carpaților! Îmi pun cenușă-n cap maestre! O să îmi dau și zece bice peste spinare. Bonus îmi bat opt cuie-n cap. Așa! Deci Boia a zis-o. Pe moldovenește. Pe față. Așa-i Boia. Ca și o boia. Iute și roșu la mânie. Românii au sărit în sus ca arși. Sudalme, înfierări, Iudă, nepatriot… nu mai contează. D-ăle încolo! Nu-i ăsta subiectul. Ci faptul că multiubitul Geniu are meritul să te facă să te simți vinovat că ești normal. Boia îți mugește… adică spune: Tu, ca popor, ai două urechi, un nas, două mâini… de te face să te simți vinovat. Și mic și urât. În paranteză fie spus el sigur are vreo patru perechi de... tot felul de chestii. Doar EL! Deținătorul adevărului absolut. Băăăăă… ce nașpa popor suntem… avem DOUĂ urechi? Nu se puteau patru ca nemții?! Avem doar un nas. Bașca o nenorocită de gură. Ce bocolordoci putem fi...

        Boia rostește cu înțelepciune tot felul de minuni. Cum că România a fost românizată... că-n Transilvania românii creșteau și trăiau în copaci până ungurilor li s-a făcut milă de ei… că noi îl credem pe Ștefan cel Mare avion și el a fost maxim o trotinetă… că latinitatea noastră este imaginară precum tipa la care visează el de pe clasa a VII-a C… că românii învață povești S.F. la istorie… Mai vine și cu moldovenii nu-s români. Or fi chinezi!? Degeaba-i spui deșteptului că în Franța la 1789 mai mult de jumătate din populație nu vorbea franceza… că francezii-i băteau pe rupte pe provensali dacă nu vorbeau franțuzește și că au creat cu paru națiunea franceză… că în toate țările latine occidentale vorbitorii de dialecte se înțeleg precum în Italia, adică la fel ca mutu cu surdu… că în Germania, conform teoriilor sale, sunt vreo sută de etnii și că națiunea germană nu există... că bulgarii se fac negrii când aud de dinastia românească a Asăneștiilor care a condus statul vlaho-bulgar și că tot prin zonă, după Munții Balcani, era  localizată a doua Valahie în Evul Mediu... că croații au asimilat un număr enorm de români numai în zona Splitului… că la fel au făcut și sârbii… că ungurii săracii, sangvinic, sunt un fel de mutanți la câți germani, slovaci, evrei au asimilat, ca să nu-i mai pun la socoteală pe români… că situația lui particulară din România este un cvasi generalizată… că face o prostie cât burta lui lată și lungă, dacă nu prezintă contextul general în abordarea unor astfel de teme... 

     DEGEABA! Pierd timpul. Omu-i ca bețivu la toaletă. O ține doar pe-a lui. A! Boia susține și că românii sunt lași. Maestre… să-ți explic! Dacă matale, atunci când vreun decan sictirit a zis în glumă să-l pupi în dos, ai sărit fericit ca ars și ai făcut-o, să știi că nu toți suntem ca tine. Așa și cu basarabenii. Te-a fraierit vreunul cu teoria moldovenismului. La fel ca la Popa prostu pe bani. Nu contează ăia care nu știu că-s români, ci ăia care știu. Una peste alta ești un tip amuzant. Hai noroc și la mai mare! Aștept viitoarea idioțenie cu nerăbdare…

2 comentarii: